Marea familie a țărilor de origine latină și slavonă au ca religie de bază creştinismul – ortodox, catolic, protestant, neoprotestant etc. Şi tot în această familie, crezul predominant al omenirii este evoluţionismul, pe care îl declară ca fiind ştiinţă în antiteză cu religia!! Astfel, învăţăcelul este obligat ca la ora de fizică, chimie, biologie, psihologie, logică (!!) etc. să accepte concepţia evoluţionist-nihilistă, iar la ora de religie, să accepte concepţia creaţionistă!

   În toată lumea civilizată, când e vorba de orice dezbatere, de orice expunere referitoare la natură, la societate, teoria nihilistă cu exponentul ei principal – evoluţionismul constituie baza doctrinară absolută. Deci, NIHIL-ul este unicul autor, singura cauză a existenţei şi a vieţii în general, întreaga structură fiind materie şi nimic altceva! Şi tot aceiaşi învăţăcei sunt inoculaţi la orele de religie şi mai ales la bisericile confesionale cu o doctrină diametral opusă nihilismului: creaţionismul divin. În condiţiile în care însăşi constituţia – legea de bază a fiecărei ţări consfinţeşte libertatea de concepţie atât a evoluţionismului, cât şi a creaţionismului, întrebăm pe deplin justificat: cum învăţătorii nihilişti pot fi atât de făţarnici încât să accepte în viaţa personală şi familială biserica creştină? Deci, ateii declaraţi pe faţă adoră (tot pe faţă) papii, episcopii, popii ş.a., fără nici o remuşcare! Dar şi religioşii adoră evoluţionismul, pe care deseori chiar și îl susțin!! Nu e de mirare, însă, pentru că majoritatea nu acceptă răul de unul singur, ci în dualitate cu binele, aşa cum a preferat să aleagă (în mod deliberat!) primul om pomul cunoaşterii binelui şi a răului. 

  În lumina scurtei prezentări a paradoxului omenirii civilizate, să facem referire la tematica din titlul prezentei expuneri. Pe Terra, în mări şi oceane există cele mai mari vieţuitoare, aparţinând clasei mamiferelor, denumite, popular, monştri marini. Ştiinţa denumeşte aceste mamifere: ketacee (latinizat, cetacee), de la grecescul ketos (κητος), şi ele sunt, după cum se ştie, balena, caşalotul, delfinul...

  La orice prezentare „ştiinţifică”, atunci când subiectul îl constituie ordinul cetaceelor, prima informaţie care ţi se inoculează este următoarea: balena, chiar dacă este cel mai mare animal terestru, are un esofag atât de îngust, încât nu poate înghiţi nici măcar o monedă de 3 cm în diametru! Este surprinzător de ce tocmai această „ştire” despre o adevărată minune a naturii – balena – e atât de importantă! Practic, toate mamiferele, reptilele, păsările etc. au un esofag proporţional (mai mult sau mai puţin) cu propriul corp. Cum de aceşti oameni de ştiinţă, care nu cunosc mai nimic despre cetacee şi chiar despre peşti (afirmând, mulţi dintre ei că rechinul ar fi mamifer!), sunt aşa de bine informaţi că orice balenă are un esofag de ≈ 2,5 cm? Simplu: În predica lui Iesus Cristos, Acesta spunea: Cum a stat Iona în abdomenul kitului trei zile şi trei nopţi, tot astfel υa sta şi Fiul omului în inima Pământului trei zile şi trei nopţi (Matei 12.40).

  Să facem mai întâi un simplu calcul, cam cât i-ar trebui unei asemenea balene cu un esofag de ≈ 2,5 cm în diametru, pentru a-şi umple stomacul cu hrană. Viteza de curgere a apei cu hrană din mare (ocean) spre stomacul balenei prin conducta îngustată corespunde unui regim laminar (Re < 2320), aceasta fiind asemuită cu o conductă de aspiraţie a unei pompe. Viteza de curgere este cuprinsă în intervalul 0,5 ÷ 1,5 m/s. Volumul stomacului unei balene mari (nu foarte mari) este de ≈ 100 m³. Debitul apei aspirate de către balenă este Vh = 0,785 x D² x υ x 3600 = 0,785 x (2,5 x 10^-2)² x 0,8 x 3600 = 1,413 m³/h. Considerând masa de hrană din apa aspirată de circa 20 % (constând numai din vietăți minuscule), timpul necesar umplerii stomacului balenei cu hrană este 100/0,2/1,413 ≈ 354 ore, adică mai mult de 2 săptămâni!! Ce mult trebuie să sufere de foame biata balenă, numai pentru că Biblia a relatat cazul profetului Iona!  

  Din fericire, balena care l-a înghiţit (totuşi!) şi l-a vomat pe Iona a scăpat cu viaţă, spre deosebire de balena Pott ce l-a înghiţit pe James Bartley, care a fost ucisă, fiind eliberat astfel bietul captiv, în stare de comă, din stomacul imens al balenei, după care şi-a revenit povestind ce i s-a întâmplat până la intrarea în comă.

  Desigur, ignoranţa (deliberată!) a oamenilor de ştiinţă atei, transmisă maselor populare, nu reprezintă o noutate, mai ales în zilele noastre. De aceea, până ne vom referi la caşalot, despre care se recunoaşte, totuşi, că este mare avid de hrană voluminoasă, precum calmarul (caracatița uriașă), vom mai prezenta câteva date despre controversata balenă. Balena este un cetaceu existent în diverse specii, precum: balena albă, balena albastră, balena cu cocoaşă, balena Pott, balena de Islanda, balena de Groenlanda etc. Cercetătorii (adevăraţi) şi vânătorii de balene ne-au furnizat de-a lungul timpului numeroase date despre aceste mamifere gigante. Ceea ce este demn de reţinut constă în dimensiunile neobişnuite ale corpului în general şi ale cavităţii bucale şi gastrice (stomacale) în special. Iată câteva din aceste date.

  „În zilele lui Banks şi Salander – naturalişti ai lui Cook, un danez, membru al Academiei de Ştiinţe, scria că unele balene de Islanda aveau 120 yarzi (aproape 110 m). Naturalistul francez Lacepede în cartea sa Istoria balenelor, la pag. 3, spune că balena adevărată are 100 metri lungime. Leviatanul, uriaşul acesta al apelor, care scoate fum din nările lui ca dintr-un cazan care fierbe, face din strănuturile  sale să strălucească (să reflecte) lumina; iar când coboară în adânc, face să clocotească fundul mării ca un cazan. Monstrul acesta te îngrozeşte numai prin proporţiile lui. Falca de jos e lungă de 5 - 6 metri şi o are de multe ori lăsată în jos, umblând cu gura deschisă. Acoperişul e la o înăllime de 12 picioare (3 metri şi jumătate) şi se arcuieşte într-un unghi destul de ascuţit, de parcă ar fi o boltă... Într-adevăr, gura balenei adevărate poate să adăpostească 2 mese de whist în jurul cărora jucătorii să stea comozi”.

 „În iunie 1912, căpitanul C. H. Thompson din Miami a zărit un monstru marin în care fuseseră înfipte cinci harpoane și trase 151 de gloanţe. Monstrul a fost doborât numai după o luptă de 39 ore. În lupta aceasta, el a sfărâmat o corabie de 31 tone. Era lung de 15 metri. Când a fost despicat, au găsit în stomacul lui un animal în greutate de 700 kg pe care îl înghiţise”

 „Frank Bullen, în cartea sa Călătoriile caşalotului, relatează cum în stomacul unei balene a fost găsit un rechin de 15 picioare lungime (cam 4 metri şi jumătate)”.
  Omul, având în medie 1,65 – 1,75 m înălţime, faţă de dimensiunea rechinului înghiţit, rezultă că şi trei oameni ar fi avut suficient loc în stomacul balenei! Dacă balena nu poate înghiţi un ban, oare pe unde vor fi intrat animalul de 700 kg şi rechinul de 4,5 m în stomacul balenelor? În stomacul altei balene a fost găsit un cal întreg. Cum, oare, l-a înghiţit cu tot cu copite? Conform părerii unora, ar fi trebuit să se sufoce cu o singură copită! Concluzia logică este că pe gâtlejul pe care a fost înghiţit un cal, putea să fie înghiţit nu un om, ci doi-trei alăturea.

  Cazul lui James Bartley este poate cel mai semnificativ dintre toate cele ce dovedesc fără putere de tăgadă că Biblia relatează adevărul, în antiteză cu glumele darwiniste, motiv pentru care merită să-l relatăm mai pe larg. „În luna februarie 1891, balenierul Star of the East a dat drumul la două corăbii de pescuit balene, cu scopul să prindă o balenă uriaşă Pott. Balena a fost urmărită, atacată şi rănită de moarte cu harpoanele. În zvârcolirile ei agonice, gigantica balenă a lovit cu coada una din corăbii, pe care a sfărâmat-o în bucăţi. Marinarii au fost aruncaţi în mare şi toţi au fost pescuiţi, în afară de doi dintre ei. După un timp, unul a fost găsit mort, iar al doilea, pe nume James Bartley, nu a mai fost găsit. După ce balena şi-a pierdut sângele, a fost trasă cu lanţurile şi legată de corabie, urmând o muncă, care a durat două zile neîntrerupte. Au înlăturat mai întâi stratul de grăsime, imediat cum au despicat-o, iar când au ajuns la stomac şi au vrut să-l ridice pe puntea corăbiei, au observat anumite convulsii. Ei au crezut că aceste tresăriri se datoresc muşchilor încă calzi. Când au desfăcut marele stomac, au observat în el petece de haine, iar mai jos, un corp omenesc. Era James Bartley. Îmbrăcămintea lui de piele era zdrenţuită, iar pielea corpului său părea o piele în toiul tăbăcirii, din cauza sucului gastric din stomacul balenei. Nu murise încă, mai respira şi inima îi bătea încet, dar normal. Plămânii îi erau neatinşi, dar era inconştient. După jumătate de ceas se trezi din leşin. Astfel, după 36 ore, cât a stat în stomacul balenei, el a revenit la viaţă”

  Vestitul profesor de ştiinţe naturale, Jubin, de la Muzeul din Paris, fiind un bun cunoscător al balenelor Pott, aflând despre această aventură a pescarului englez James Bartley, a zis: „Cazul acesta nu trebuie privit ca o poveste. E vorba de o balenă Pott, căci această stăpână a mării, atinge lungimea de 23 metri şi are, spre deosebire de balena de Groenlanda, o gură care când e deschisă, e de mărimea unei porţi înalte, aşa cum se găsesc la casele mari. În stomacul balenei Pott, după noile cercetări, pot încăpea 6 oameni. Circumferinţa stomacului ei măsoară 9 – 12 metri, capul ei e în aceeaşi proporţie, lung de circa 5 metri şi înalt de 3 metri. Deci ne putem face lesne o dreaptă închipuire de mărimea la care poate ajunge o aşa gură uriaşă când se deschide. Coada acestui uriaş e lată de 5 metri. Balena Pott, din specia căreia cunoaştem vreo 60 de feluri, în partea de sus a gurii nu are nici un dinte, iar în partea de jos are numai dinţi scurţi şi aşezaţi la distanţă între ei. La balenele mai bătrâne, chiar şi aceştia lipsesc, căci cad cu timpul”.

  Să mai amintim că prezenţa izolată a cetaceelor mari a fost dovedită şi în Marea Mediterană, mai ales a caşaloţilor, considerând astfel suficiente datele despre aceste cetacee fără dinţi propriuzişi, pentru că despre caşaloţi, înzestraţi cu dinţi puternici, folosiţi în luptele cu „caracatiţele” uriaşe – calmarii, nu mai este cazul să insistăm.

  În concluzie, a afirma că relatarea biblică referitoare la profetul Iona este doar o parabolă, înseamnă a fi extrem de superficial şi, de ce să n-o spunem, şi ignorant. Exemplul ales de Iesus când i S-a cerut un semn (o minune): minunea cu prorocul Iona, nu a fost deloc fortuită, ci ea a însemnat chiar ESENŢA lucrării lui Yahşua (Iesus): cum a stat prorocul Iona în abdomenul kitului*, tot astfel, Fiul omului (Iesus Cristos) va sta în inima Pământului. Cum a stat Iona în stomacul cetaceului? Ca în locuinţa morţilor! (Iona 1.17; 2.2). Cât a stat Iona în acel loc? Trei zile şi trei nopţi! Cât a spus Iesus că va sta în inima (cardia – Matei 12.40) Pământului? Trei zile şi trei nopţi! 
[*Textul biblic specifică în mod expres că Iona a fost înghiţit de cetaceu, mai exact de balenă, în greceşte - kητος: ketos şi NU de vreun peşte, care, în greceşte, ar fi fost ιχθυς: ihtis! Insistenţa folosirii greşite a cuvântului peşte în loc de balenă are doar scopul de a da caracter peiorativ Bibliei - Logosul scris al lui Dumnezeu şi nimic altceva. Păcat!]...